Când cineva îți spune „gestionarea deșeurilor din construcții”, nu sari de bucurie. E probabil ultimul lucru la care te gândești când visezi la casa renovată sau la baia aia nouă pe care o tot amâni de trei ani.
Dar, și asta am învățat-o pe pielea mea, molozul are un talent aparte de a se acumula. Dărâmi un perete și dintr-odată ai un munte de cărămizi sparte, tencuială, cabluri vechi, țevi ruginite. Unde le pui pe toate?
Acum vreo zece ani, răspunsul era simplu și cam trist: le duceai undeva la marginea orașului, într-un loc unde „mai aruncă și alții”. Sau le lăsai în spatele blocului, că na, vine cineva și le ia. Spoiler: nu venea nimeni. Resturile alea stau și acum acolo, probabil.
Între timp, lucrurile s-au schimbat. Legislația s-a înăsprit, amenzile au crescut, iar oamenii au început să realizeze că nu poți arunca tone de moloz oriunde îți vine. Așa au apărut companii specializate care se ocupă exact de treaba asta. Printre ele, Lion Recycle a devenit un nume cunoscut pentru cei din domeniul construcțiilor și renovărilor.
Cum am ajuns să avem nevoie de astfel de servicii?
Îți mai amintești cum arătau șantierele acum 20 de ani? Eu am crescut într-un cartier unde se tot construia ceva, și molozul era peste tot. Pe trotuar, în parcări, ba chiar și în locurile de joacă. Nimeni nu se sinchisea. Era ceva normal, parte din peisaj.
Bunicii mei aveau o casă la țară, iar când au renovat-o prin anii ’90, tot molozul a ajuns într-o râpă la marginea satului. Așa făcea toată lumea. Râpa aia există și azi, plină de cărămizi, bucăți de beton și cine mai știe ce. A devenit un fel de monument al neglijenței colective, dar atunci nimeni nu vedea problema.
Problema e că molozul ăla nu dispare. Nu e ca resturile de mâncare care se descompun în câteva săptămâni. Betonul, cărămida, faianța spartă, toate astea rămân acolo zeci sau poate sute de ani. Și nu doar că arată urât. Unele materiale pot fi chiar periculoase. Vopselele vechi conțineau plumb, izolațiile din perioada comunistă aveau azbest, iar solvenții și chimicalele folosite pe șantiere pot contamina solul și apa.
Când România a intrat în Uniunea Europeană, au venit și reglementările. Directivele europene privind deșeurile sunt destul de stricte, iar țara noastră a fost nevoită să se conformeze. Încet, au apărut reguli clare: unde poți depozita molozul, cum trebuie transportat, cine are voie să facă asta. Autoritățile au primit și instrumente să aplice legea, adică amenzi. Și nu mici.
Ce presupune, concret, să închiriezi un container pentru moloz?
Când mi-am renovat apartamentul acum câțiva ani, am descoperit că există o întreagă industrie în jurul molozului. Nu mă gândisem niciodată la asta, dar are sens. Cineva trebuie să se ocupe de toate resturile alea.
Ideea de bază e simplă. O firmă îți aduce un container, care e practic o benă mare de metal. Îl lasă unde îi spui tu, în curte, în fața casei, pe stradă dacă ai autorizație. Tu arunci molozul în el pe măsură ce lucrezi. Când e plin sau când ai terminat, suni și vine camionul să îl ridice. Molozul ajunge apoi la un depozit autorizat sau la o stație de sortare unde se reciclează ce se poate.
Simplu în teorie. În practică, sunt câteva chestii la care trebuie să fii atent.
Prima dată când am comandat un container, am crezut că e suficient să dau o adresă și gata. Am aflat repede că nu e chiar așa. Tipul de la firmă m-a întrebat ce fel de lucrări fac, cam câtă suprafață renovez, dacă dărâm pereți sau doar schimb finisajele. În funcție de răspunsuri, mi-a recomandat o anumită dimensiune. La momentul ăla mi s-a părut exagerat de complicat, dar în retrospectivă a avut dreptate. Ar fi fost jenant să îmi vină un container mic și să realizez că nu încape nici jumătate din moloz.
Mărimea containerului și de ce contează
Containerele astea vin în mai multe dimensiuni. Cele mici, de vreo 4 metri cubi, sunt okay pentru renovări minore. Schimbi gresia dintr-o baie, dărâmi un perete de rigips, cam atât. Dar dacă te apuci de o renovare serioasă, cu demolări, înlocuire de instalații și tot tacâmul, ai nevoie de ceva mai mare. Există containere de 7, 10, chiar 15 metri cubi.
Greșeala pe care o fac mulți e că subestimează cantitatea de moloz. Zici: „Pfai, câte resturi pot fi de la un apartament de două camere?” Ei bine, pot fi surprinzător de multe. Am văzut renovări care au generat 6-7 metri cubi de deșeuri fără probleme. Și dacă ai ales un container prea mic, trebuie să comanzi altul sau să plătești pentru o ridicare suplimentară. Costurile se adună.
Pe de altă parte, un container prea mare înseamnă că plătești pentru spațiu gol. Plus că ocupă mai mult loc, ceea ce poate fi o problemă dacă ai o curte mică sau dacă trebuie să îl ții pe stradă.
O firmă care știe ce face te va întreba ce lucrări plănuiești și îți va recomanda dimensiunea potrivită. Nu pentru că sunt ei deștepți, ci pentru că e în interesul tuturor să meargă treaba lin.
Unde pui containerul și cum ajunge acolo
Asta cu locația e mai complicată decât pare. Containerul trebuie pus pe o suprafață plană și solidă. Când e plin, cântărește câteva tone bune, iar dacă îl pui pe pământ moale sau pe gazon, se va scufunda garantat. Și apoi cum îl mai ridică camionul?
Apropo de camion: trebuie să aibă loc să ajungă și să manevreze. Vehiculele astea sunt mari, nu se învârt pe un ban. Dacă locuiești pe o străduță îngustă sau într-o curte interioară cu intrare complicată, s-ar putea să ai probleme. Uneori soluția e să lași containerul mai departe de unde lucrezi și să cari molozul cu roaba. Nu e ideal, dar merge.
În orașe, dacă vrei să pui containerul pe domeniul public, adică pe trotuar sau în parcare, îți trebuie autorizație de la primărie. Procedura variază de la un oraș la altul, dar de obicei durează câteva zile și costă ceva. Unele firme te ajută cu actele, altele îți spun să te descurci singur.
Ce se întâmplă cu molozul după ce pleacă de la tine?
Aici devine interesant, cel puțin pentru cine e curios. Molozul nu ajunge pur și simplu la o groapă de gunoi. Sau n-ar trebui să ajungă, dacă firma cu care lucrezi respectă legea.
O bună parte din deșeurile de construcții poate fi reciclată. Betonul și cărămizile se sparg în bucăți mai mici și devin agregate reciclate. Se folosesc pentru fundații, pentru drumuri sau chiar pentru a face beton nou. Metalele, evident, se reciclează și ele. Fierul din armăturile de beton, țevile de cupru sau de oțel, toate au valoare și pot fi reintroduse în circuitul economic.
Am vizitat odată, din curiozitate, o stație de sortare a deșeurilor din construcții. E fascinant să vezi procesul. Molozul ajunge într-un fel de hală mare, unde e sortat manual și mecanic. Betonul merge într-o parte, metalele în alta, lemnul separat. Ce nu poate fi reciclat ajunge la depozitare, dar procentul ăsta e mult mai mic decât ai crede.
Lemnul, dacă nu e tratat chimic sau vopsit cu cine știe ce, poate fi tocat și folosit pentru plăci aglomerate sau chiar ca biomasă pentru energie. Plasticul, sticla, tot ce se poate sorta și recupera.
Evident, nu totul e reciclabil. Azbestul, de exemplu, e un deșeu periculos și trebuie tratat separat, cu măsuri speciale. Firmele serioase au protocoale clare pentru identificarea și manipularea azbestului. Nu e ceva cu care să te joci, mai ales în clădirile vechi unde acest material era folosit frecvent. La fel și anumite izolații, vopselele toxice sau chimicalele. Astea ajung la depozite speciale, unde sunt neutralizate sau stocate în condiții de siguranță.
De ce nu toate firmele sunt la fel?
Poate îți spui: „Okay, caut pe Google, găsesc o firmă cu containere, gata”. Și da, poți face asta. Dar nu toate firmele oferă același nivel de servicii și, mai important, nu toate respectă regulile.
Am auzit povești despre firme care iau banii, ridică molozul și apoi îl aruncă pe câmp undeva. Pentru că e mai ieftin așa. Clientul nu știe, nu vede, și oricum cine verifică? Problema e că, legal vorbind, și tu ești responsabil. Dacă molozul tău ajunge într-un loc ilegal și se face o anchetă, poți avea probleme.
Un prieten de-al meu a pățit-o. A găsit o firmă cu prețuri mici, s-a bucurat că economisește, și după câteva luni a primit o scrisoare de la primărie. Cineva găsise un morman de moloz într-o pădure din apropiere, iar printre deșeuri erau niște documente cu numele lui. Aparent, firma „uitase” să ducă molozul unde trebuia. A durat luni de zile să clarifice situația și, deși n-a primit amendă în final, stresul și timpul pierdut nu au meritat economia aia de 200 de lei.
O firmă serioasă va fi transparentă cu prețurile, îți va da documente pentru fiecare transport și va duce deșeurile unde trebuie. Va avea autorizațiile necesare și va putea să îți demonstreze asta dacă întrebi. Nu e paranoia, e bun simț.
Apoi, contează și flexibilitatea. Lucrările de construcție sunt imprevizibile. Azi zici că termini vineri, dar vinerea următoare tot mai ai de lucru. O firmă care înțelege asta și poate ajusta programul fără să te taxeze dublu e de preferat uneia care are proceduri rigide și penalități pentru orice abatere.
Am avut norocul să lucrez cu o firmă care m-a sunat când au văzut că trece termenul și m-au întrebat dacă am nevoie de prelungire. Nici măcar nu știam că expirase perioada inițială. Gestul ăla mic mi-a arătat că le pasă de clienți, nu doar de bani.
Mai mult decât containere: ce alte servicii există
Pe măsură ce industria asta a crescut, au apărut și servicii adiacente. Nu întotdeauna ai nevoie de un container întreg. Poate ai doar câțiva saci de moloz după ce ai reparat o crăpătură în perete. Pentru situații din astea, unele firme oferă colectare la comandă. Vin cu o dubă sau cu o autoutilitară mică și iau ce ai de dat.
Alte firme au mers mai departe și oferă servicii de demolare. Vrei să dărâmi o magazie veche din curte? Sau să îndepărtezi un zid despărțitor? Există echipe care fac asta și care apoi se ocupă și de molozul rezultat. Tot la pachet.
Și, pentru că șantierele lasă în urmă nu doar moloz, ci și praf, mizerie și resturi mărunte, unele companii oferă și curățenie finală. După ce pleacă muncitorii și după ce s-a ridicat ultimul container, vine o echipă care face spațiul locuibil. Nu mai trebuie să te chinui tu cu aspiratorul industrial și cu racleta.
Cât costă, de fapt?
Întrebarea pe care o pune toată lumea. Și răspunsul, din păcate, e că depinde. Depinde de mărimea containerului, de cât timp îl ții, de ce arunci în el și de unde ești.
Ca să îți faci o idee: un container mic, de 4 metri cubi, pentru câteva zile, poate costa undeva între 300 și 500 de lei. Unul mai mare, de 10 metri cubi, poate ajunge la 700-1000 de lei sau chiar mai mult. Prețurile variază de la o firmă la alta și de la un oraș la altul.
Unele firme au prețuri „all inclusive”: aducerea containerului, un număr de zile de utilizare, ridicarea și transportul către depozit. Altele tarifează separat fiecare etapă, ceea ce poate fi mai ieftin sau mai scump, în funcție de situația ta.
Ce nu trebuie să uiți: molozul greu costă mai mult. Un container plin cu beton și cărămizi cântărește mult mai mult decât unul cu rigips și polistiren. Unele firme taxează suplimentar dacă depășești o anumită greutate, altele au limite de la bun început.
Ce nu ai voie să arunci în container?
Deși containerele pentru moloz sunt versatile, nu poți arunca orice în ele. Deșeurile periculoase sunt interzise. Vorbim despre azbest, baterii, uleiuri, vopsele și solvenți, echipamente electrice, tot ce e toxic sau inflamabil. Pentru astea există proceduri separate și firme specializate.
Tot interzise sunt și gunoaiele menajere obișnuite. Resturile de mâncare, ambalajele, hainele vechi, nu au ce căuta într-un container de moloz. E pentru deșeuri din construcții, nu pentru ce ai scos din casă când ai făcut curățenie.
Unele firme acceptă deșeuri mixte, adică moloz amestecat cu lemn, metal și plastic. Altele cer să sortezi înainte. E bine să întrebi din start ca să nu ai surprize.
Despre mediu și despre ce lăsăm în urmă
Să fiu sincer, nu sunt genul care reciclează cu religiozitate fiecare ambalaj. Dar când vine vorba de moloz, cantitățile sunt atât de mari încât chiar contează ce faci cu ele.
România stă prost la capitolul reciclare, asta nu e un secret. Rata de reciclare a deșeurilor din construcții e sub media europeană, deși lucrurile s-au îmbunătățit în ultimii ani. Fiecare container care ajunge la un centru de sortare în loc de un câmp părăsit e un pas în direcția bună.
Nu zic că trebuie să salvezi planeta. Dar dacă tot plătești pentru un serviciu, măcar asigură-te că molozul tău ajunge unde trebuie. E vorba de bun simț, nu de activism.
Cum alegi cu cine lucrezi?
Dacă ai ajuns în punctul în care chiar ai nevoie de un container, probabil te uiți pe net la mai multe opțiuni. Câteva criterii te pot ajuta să decizi.
Verifică de cât timp există firma pe piață. Una care activează de 5-10 ani și are recenzii decente e, probabil, o alegere mai sigură decât una apărută luna trecută. Nu înseamnă că firmele noi sunt proaste, dar riscul e mai mic cu una verificată.
Uită-te la prețuri, dar nu te lua doar după cel mai mic. Un preț suspect de mic poate însemna servicii la fel de suspeste. Cere ofertă detaliată, în scris, și asigură-te că înțelegi ce include și ce nu.
Testează comunicarea. Sună-i sau trimite un mesaj și vezi cât durează să răspundă. Dacă înainte să le dai banii nu răspund la telefon, imagineaza-ți cum va fi după.
Și întreabă despre autorizații. O firmă serioasă nu va avea nicio problemă să îți arate că e în regulă cu legea.
Ce se schimbă în industrie?
Ca în orice domeniu, și aici se întâmplă lucruri. Digitalizarea a ajuns și la serviciile de moloz. Poți comanda online, poți urmări unde e containerul tău, primești notificări când urmează să fie ridicat. Pare un lux pentru o industrie atât de „basic”, dar e util.
Reciclarea devine din ce în ce mai importantă, atât din motive ecologice cât și economice. Firmele care investesc în tehnologie de sortare și procesare pot oferi prețuri mai bune, pentru că recuperează o parte din valoarea materialelor.
Apar și servicii de nișă: firme care se ocupă doar de deșeuri periculoase, altele specializate pe proiecte mari de infrastructură, altele care lucrează exclusiv cu dezvoltatori imobiliari. Specializarea aduce expertiză, iar expertiza aduce calitate.
Ce am învățat din toate astea?
Când m-am apucat de renovări, nu mă gândeam deloc la moloz. Părea un detaliu, ceva care se rezolvă cumva. Am realizat destul de repede că nu e deloc un detaliu. Un șantier plin de moloz e un coșmar: nu te poți mișca, nu găsești nimic, muncitorii se împiedică și se enervează.
Dacă plănuiești orice fel de lucrare care generează deșeuri, gândește-te la asta din start. Alege o firmă de încredere, comandă containerul din timp, asigură-te că ai unde să îl pui. Pare o corvoadă, dar te scutește de bătăi de cap pe parcurs.
Și gândește-te și la ce rămâne după tine. Molozul pe care îl generezi azi va exista și peste 50 de ani. Poate ajunge reciclat și transformat în ceva util. Sau poate ajunge într-o pădure, poluând solul și apa. Alegerea e a ta, iar diferența o face firma pe care o alegi și modul în care te raportezi la problemă.
Nu e nimic spectaculos în a gestiona molozul corect. Dar e ceva necesar. Și, dacă tot trebuie făcut, măcar să fie făcut cum trebuie.
